Algol

La inceput era intunericul....foarte intuneric....aproape luminos de intuneric .
Apoi a aparut un punct pe care savantii l-au numit "big bang"...; eu zic ca a aparut un om.
Un om in intuneric... avea maini, ochi, picioare, ficat, plaman dar ii era frig ... nu avea inima .
Apoi si-a imaginat o inima, iar inima a aparut...da...a aparut. Inima apare mereu atunci cand e intuneric si ti-e frig.
Dar inima durea asa ca omul a incercat sa deschida ochii in intuneric .
Nu mergea.
Era intuneric.
Atunci a inceput sa gandeasca in imagini... imagini colorate ... imagini vii...imagini moarte ... imagini albe.
Omul le vedea ca pe niste ecrane imense ce se doreau a fi o lume ....se invarteau .... se ciocneau pana se spargeau....se amestecau si se conectau formand un ecran mai mare.
Dupa, omul a vazut imaginile si a inceput sa creeze visele...asa a inceput sa viseze.
Visele se lipeau cu candoare de ecrane si ecranele de asemenea, alcatuind o unitate ...un ....ceva... mare.... complex ...dureros de luminos.
Omul a numit-o viata.
Viata a inghitea tot, ca un soare enorm.
Omul s-a speriat si a creat soarele ...dar ...era prea tarziu ... viata l-a inghitit iar omul a inceput sa traiasca .
A cautat timp indelungat sa dezlipeasca viata .... sa stii... cauta visele...
Nu poti sa dezlipesti muchiile daca nu le vezi, nu-i asa ?
Dar le-a gasit ...sau cel putin credea ca le-a gasit si din nou era prea tarziu; amagirile pe care le gasise nu erau vise, erau planuri; planuri de tot soiul ... planuri mari... mici ... frumoase ... oribile ... luminoase ... comfortabile .
Planurile ii promiteau ca va reusi, dar ele nu stiau ca el vroia sa se desprinda de viata... vroia la soare . viata nu l-a lasat ... planurile l-au chinuit ...si inima durea; dar lupta continua.
A cazut istovit...sfartecat de monstrii creeati de el si cu ochii la soare; ochii ce l-a inceput nu vedeau nimic acum doreau sa-i fure lumea pe care el o crease ... pe care el o indragise din dorinta inimii si a intunericului.
Soarele suferea, si viata suferea, pentru un Prometeu ingrijorat... ce banal ...absurd dar totusi irelevant.
Nu putea sa faca asta ... nu putea sa se lase sfasiat de el... de propria sa creatie ... asa ca omul s-a ridicat a inchis ochii si a smuls inima din piept.
Planurile s-au speriat .... viata s-a intunecat .... un orb fara inima ....
Muntii i-au dat trupul ...marile lacrimile si focul sufletul... un taifun ce stergea o viata si se ridica la soare .
Un soare ce plangea pentru o inima pierduta .
Brusc pentru el soarele era slab, prea slab pentru o putere asa mare iar ideea stergerii soarelui ii era imposibil de conceput...
Lumina calda a mangaiat usor pleoapele ferecate... omul a obosit...lupta nu-i mai hranea setea ...se prabusi de langa soare cu fata spre viata langa lucrul acela micut si inert ce odata obisnuia sa bata .
Creaturi infometate au inceput sa roiasca in jurul corpurilor impietrite.
Fricoase ...s-au repezit la prada ce-a mai usoara.... falci infometate si colti galbeni au zvarlit inima in mii de bucati spre niste burti lacome umflate de disperare.
Atat ramasese un om inconjurat de viata... mort si fara inima... o rugaciune spre un zeu surd si orb...
Un culoar se deschise ... un puls... si o mana calda ... un piept deschis... in tuneric... respiratie... rosu ... gri... respiratie...cald... o bataie...inca una .. un ochi patruns de lumina... gene .... alti ochi ...alta inima ...muschi contractati.... ochi mari ... ea ii daduse din inima ei ...
S-a ridicat ... a vazut grijile ce roiau in jurul ei ... nu erau atat de ingrozitoare .... el era acolo gata sa le infrunte.
Ea l-a privit in ochi si cu buze tremurande i-a soptit: " Mi-e frica..."
Liniste......
El ... doua cuvinte : " Te iubesc "
Si soarele a zambit.