Testoasa

11. : f3 - f7
10. You f5 - e4
9. : d1 - f3
8. You e6 - f5
7. : f4 - f5
6. You b7 - b6
5. : f1 - c4
4. You d7 - d6
3. : f2 - f4
2. You e7 - e6
1. : e2 - e4

0. Toate lucrurile pornesc pe picior egal pe aceeasi tabla
1. Una din parti face o mutare (deseori conteaza.... dar poate fi si insignifianta)
2. Cealalta parte muta ( in principiu cu intentie defansiva)
3. Primul simte avantajul si pluseaza
4. Defensiva creste si deja se simte o directie a jocului
5. Nu mai e nici-o indoiala si flancurile incep a fi acoperite
6. Pare a fi stagnat dar tot trebuie mutat ceva
7. Pare-se o mica eroare dar sacrificii facem cu totii
8. Se profita si primul captiv este luat
9. O mutare ampla dar neutra ce decide soarta jocului
10. Relaj si o miscare lipsita de orice spaima dar o sentinta semnata.
11. Ceea ce a pornit egal .... a aratat inegalitatea si fortele aflate in opozitie.

Interesant cum o simpla lectie de viata e reprezentata printr-un joculet vechi de sute de ani ..... nu ti se pare ?
Trist e faptul ca nimic nu e nou sub soare si sunt lucruri la fel de vechi cu o mai mica sau mai mare insemnatate, in functie de o scara de valori intotdeauna gresit etichetatat.
Stii cum e ?
Ca unul din acele episoade in care ajungi pe peron fix in urma trenului si speri ca printr-o minune sa-l mai prinzi .... poate mult prea revoltat ca ai intarziat numai 2 minute dar ideea simpla e ca trenul nu opreste si nu mai ai niciun drept sa-ti pastrezi locul !
Probabil astepti in gara sa vina urmatorul tren ....
Trenurile ce pleaca ....nu vin !

Telegrama

A.....B....C...D..E.F........
Probabil sunt doar litere...semne...simboluri sau doar marci fara noima a unui cod inchis de spatiu si timp.
Un cod ce creaza comunicarea...ce cuvant greu pentru a exprima atatea legaturi ...
Stiu...e greu si de inteles ... cum tu care il citesti ma auzi rostind prin viu grai acelasi ganduri scrijelite pe un teritoriu fictiv.
Apoi?
Simplu... luam codul si-l adunam intr-o infinitate de combinatii, pentru a ne exprima frustrarile, dorintele, nevoile, visele, orizonturile, cunoasterea, ura, frica, bucuria,...si iubirea...da...iubirea....
Ce cuvant mare pentru a fi ingradit doar de 7 simboluri a unui alfabet defect... iar noi o numim evolutie...
Probabil... 7 simboluri ce descriu un val de sentimente....
Explica-mi te rog cum sa descrii fiorul a mii de palpitatii si sudoarea emotiilor aparitiiei ei ? cum sa-i spui viitorul pe care il vezi alaturi de ea si caldura trupului ei care-ti inunda tot corpul ? cum sa-i explici maniera in care ii sorbi cuvintele si o respiri din toti porii fiintei tale?
Ce comunicare saraca ... ce simboluri neputincioase ... ce sentimente puternicE.F..G...H...I...........

Algol

La inceput era intunericul....foarte intuneric....aproape luminos de intuneric .
Apoi a aparut un punct pe care savantii l-au numit "big bang"...; eu zic ca a aparut un om.
Un om in intuneric... avea maini, ochi, picioare, ficat, plaman dar ii era frig ... nu avea inima .
Apoi si-a imaginat o inima, iar inima a aparut...da...a aparut. Inima apare mereu atunci cand e intuneric si ti-e frig.
Dar inima durea asa ca omul a incercat sa deschida ochii in intuneric .
Nu mergea.
Era intuneric.
Atunci a inceput sa gandeasca in imagini... imagini colorate ... imagini vii...imagini moarte ... imagini albe.
Omul le vedea ca pe niste ecrane imense ce se doreau a fi o lume ....se invarteau .... se ciocneau pana se spargeau....se amestecau si se conectau formand un ecran mai mare.
Dupa, omul a vazut imaginile si a inceput sa creeze visele...asa a inceput sa viseze.
Visele se lipeau cu candoare de ecrane si ecranele de asemenea, alcatuind o unitate ...un ....ceva... mare.... complex ...dureros de luminos.
Omul a numit-o viata.
Viata a inghitea tot, ca un soare enorm.
Omul s-a speriat si a creat soarele ...dar ...era prea tarziu ... viata l-a inghitit iar omul a inceput sa traiasca .
A cautat timp indelungat sa dezlipeasca viata .... sa stii... cauta visele...
Nu poti sa dezlipesti muchiile daca nu le vezi, nu-i asa ?
Dar le-a gasit ...sau cel putin credea ca le-a gasit si din nou era prea tarziu; amagirile pe care le gasise nu erau vise, erau planuri; planuri de tot soiul ... planuri mari... mici ... frumoase ... oribile ... luminoase ... comfortabile .
Planurile ii promiteau ca va reusi, dar ele nu stiau ca el vroia sa se desprinda de viata... vroia la soare . viata nu l-a lasat ... planurile l-au chinuit ...si inima durea; dar lupta continua.
A cazut istovit...sfartecat de monstrii creeati de el si cu ochii la soare; ochii ce l-a inceput nu vedeau nimic acum doreau sa-i fure lumea pe care el o crease ... pe care el o indragise din dorinta inimii si a intunericului.
Soarele suferea, si viata suferea, pentru un Prometeu ingrijorat... ce banal ...absurd dar totusi irelevant.
Nu putea sa faca asta ... nu putea sa se lase sfasiat de el... de propria sa creatie ... asa ca omul s-a ridicat a inchis ochii si a smuls inima din piept.
Planurile s-au speriat .... viata s-a intunecat .... un orb fara inima ....
Muntii i-au dat trupul ...marile lacrimile si focul sufletul... un taifun ce stergea o viata si se ridica la soare .
Un soare ce plangea pentru o inima pierduta .
Brusc pentru el soarele era slab, prea slab pentru o putere asa mare iar ideea stergerii soarelui ii era imposibil de conceput...
Lumina calda a mangaiat usor pleoapele ferecate... omul a obosit...lupta nu-i mai hranea setea ...se prabusi de langa soare cu fata spre viata langa lucrul acela micut si inert ce odata obisnuia sa bata .
Creaturi infometate au inceput sa roiasca in jurul corpurilor impietrite.
Fricoase ...s-au repezit la prada ce-a mai usoara.... falci infometate si colti galbeni au zvarlit inima in mii de bucati spre niste burti lacome umflate de disperare.
Atat ramasese un om inconjurat de viata... mort si fara inima... o rugaciune spre un zeu surd si orb...
Un culoar se deschise ... un puls... si o mana calda ... un piept deschis... in tuneric... respiratie... rosu ... gri... respiratie...cald... o bataie...inca una .. un ochi patruns de lumina... gene .... alti ochi ...alta inima ...muschi contractati.... ochi mari ... ea ii daduse din inima ei ...
S-a ridicat ... a vazut grijile ce roiau in jurul ei ... nu erau atat de ingrozitoare .... el era acolo gata sa le infrunte.
Ea l-a privit in ochi si cu buze tremurande i-a soptit: " Mi-e frica..."
Liniste......
El ... doua cuvinte : " Te iubesc "
Si soarele a zambit.

Si parca...

Vad multe intrebari ce nu necesita raspuns... totul era alb ...eram acolo .
De ce te mai uiti in spate ?
Vezi tu ... viata e plina de tot soiul de intrebari si situatiii care par a nu avea nicio rezolvare .
Poate si maine e o zi .... si poate va rasari soarele sau va fi mai frig..... dar azi ?
Cum ramane cu azi ?
Vrei intotdeauna sa te minti cu viitorul ? intreaba-ma cum va fi !
Iar acum pun eu intrebarea : Chiar vrei sa afli ?
Primul raspuns la o intrebare de acest gen este instinctiv : DA
Cred ca ne-am convins cu totii ca nu e intotdeauna asa... ba uneori e mai bine sa ne creem singuri imaginea viitorului oferindu-ne o clipa de bucurie inainte de furtuna.
Am invatat asta pe branci si am renuntat sa o exploatez... am renuntat sa-mi las speranta in dureri false sau promisiuni si planuri impartite.
Stii? Cineva mi-a spus ca nimeni nu are probleme mai mari decat poate duce...si... cred ca avea dreptate .
Nu-ti pot spune sentimentul cand totul e perfect si brusc toata lumea se darama iar tu nu poti decat sa cazi in genunchi si sa aduni cioburile.
Ce faci atunci? renunti ? fugi ? te gandesti la ce-a fost ?
Nu cred
Nu s-a pierdut nimic din lume ci doar s-a daramat. Totul e la fel doar ca trebuie rearanjat, reconstruit, reinventat pus cap la cap .
E greu... sunt multe cioburi ... multe asemanatoare...placute mici.... placi prea grele de ridicat ... poate ca nu vei termina niciodata dar stii totodata ca e singurul lucru care ti-ar oferi garantia ca inca mai e lumea ta.
Atunci apare speranta. e la fel ca tine .... poate mai rau.....poate mai bine . Poate e mai fragila si lumea ei e mai mica ....mai sensibila.
Poate daca unesti cioburile celor doua lumi va iesi o lume mai mare si colorata.
Poate nu va fi perfecta dar o putem numi lumea "noastra".

Farama de cord

Ai un vis ...
Te prabusesti de la inaltime intr-o apa albastra... e bine... nu e rece ; ba chiar calduta .
E bine....si incepi brusc sa realizezi ca esti in apa adanca . ca nu simti unde se termina si mai ales nu simti unde este suprafata.
Ce faci ?
Incepi sa te zbati... incerci sa respiri... incerci sa strigi...si te lasi epuizat ridicat la suprafata !
Crezi ca acolo e bine ?
Poti respira...poti tipa ...dar oare glasul tau va opri tumultul valurilor ce te ingroapa in ani si milenii?
Vorbesc tampenii ! m-am trezit iar aerul rece al diminetii imi inunda narile amortite!
E liniste ... valurile au trecut iar tot ce-am avut de pierdut am pierdut ! e atat de simplu sa lupti gol , fara restrictii, fara durere si rece ....
Apoi realizezi ca se rupe ceva in tine. ceva lipseste. ceva nu mai bate si nu mai incalzeste.
Observi ca o farama a mai ramas dar nu provoaca decat deznadejde!
Ce-am facut din mine ? chiar a meritat sa mor pentru oricine inafara de mine ? La ce m-am gandit? ca de uitat nu pot!
Dar am ramas impietrit . tu de unde ai aparut si incotro mergi ? de ce esti in jurul meu atat de mult si de ce imi zambesti cand nu ai motiv ?
Ce-ai cautat acolo in seara aceea si de ce nu ai fost insotita de un "el"?
De ce ai revenit mai rece si mai fierbinte ca niciodata cand imi pierdusem speranta ?
De ce ai tot ce caut ?
De ce pun atatea intrebari cand vreau doar sa spun un singur lucru?:
Iti Multumesc!!!

Bun si asa...

Era o replica utilizata de multi....
M-am intrebat mereu de ce mantuirea vine de sus? probabil pentru ca asa trebuie...tot ce-i bun e sus...dar oare cand esti sus esti bun ? iarasi intrebari...raspunsuri fara noima si un simplu complicat....ce paradoxal.
Val spunea intr-o replica... sunt niste pasari fara picioare acolo sus...sunt albastre si au aripile subtiri si transparente...ele nu coboara niciodata pe pamant...isi petrec viata in aer zburand...dormind si mancand pana mor si se prabusesc. Trist dar ele sunt prea sus...si vad toate cate se petrec.
Sunt curios cati oameni trebuie sa sufere din complicat... oare protectia merita mutilarea unui suflet slab ? de ce trebuie sa minti ca sa-i ajuti? de ce ne mandrim cu ratiunea daca nu o folosim decat in scopuri infantile si arogante ? de ce oare trebuie sa intorc urechea si sa aud despre degradarea unor oameni ... candva la fel de sus ? de ce au ales sa capete picioare ? de ce unii pot indura vantul rece si altii isi dau foc ? de ce unii asculta si altii vorbesc nonsensuri ilogice ?
Vezi cate intrebari ? poti sa le raspunzi ?
Am cautat si inauntru si afara raspunsuri pana sa renunt si sa realizez ca sunt interogatii ce nu necesita raspunsuri....e o ordine naturala...nu putem fi toti la indigo! Apoi cineva mi-a spus ca totul e pe facute...si am facut din nou ce trebuia
dar am gasit ca pretul lui hades era orfeu in locul euridicei. Trist... dar lucrurile sunt facute, si cu ochii inainte pot doar spera ca intunericul din spate ascunde ascendenta ei ... cu toate rugamintile unei judecati iminente .
Stii norii aceia pufosi din cer ? De deasupra se vad ca nametii...curati...linistiti...calmi....un rece etern fara grija. un ecran de protectie intre pur ...si... lume. Iar de jos poti privi un gri murdar...un filtru de burete ce aduna toata mizeria umana, toata grasimea orgoliului si toata imbacseala furiei oarbe. Ma intreb cum putem privi ploaia cand stim de ce plange cerul! Nu afirma ca stii ci doar continua sa cauti si vei realiza ... probabil ... ca n-ai nevoie de nimic din ce a fost/este/va fi pierdut . Nu avem nimic mai mult decat noi si orizontul!

Picuri

Stii cat ma fascineaza ploaia?
Da...ma fascineaza...sute...mii...miliarde de picaturi cristaline cazand din cer si zdrobindu-se zgomotos de o lume care o evita.
De ce ar face asta ? probabil sunt ca ploaia....
Acum ma adresez numai tie si as prefera sa ramana numai intre noi....nu-ti voi rosti numele...nici n-am de ce...nici n-am facut-o in ultimul timp si nu gasesc motive...durere...sau placere sa te definesc din moment ce pretinzi ca te cunosti....
Primul articol din noua lume incepea cu un pahar de votca si o tigara cu atentia indreptata spre un orizont sumbru dar promitator....
Sunt secole de atunci....secole fara tine...fara ei ....fara nimic al meu.
Aici ma regasesc din nou cu un pahar de votca...o tigara ..dar o ploaie trista cu atentia spre un orizont luminos dar crud pe care trebuie sa mi-l asum ... un filozof spunea : asa e viata ne luam vesnic ramas bun !
Apoi iti pare rau cand vezi ca toate trec.... nimic nu e al tau ... nici macar amintirile. mereu trebuiesc impartasite cu cineva... e ciudat.
Si din nou privesti in ochii unor oameni care tineau la tine ... ai facut-o din nou ... i-ai facut sa te iubeasca cu toate calitatile si defectele tale.
Si acum le zambesti doar ca sa le spui ca ai fost in viata lor. M-au invatat tot...m-au invatat gandurile lor... visurile lor ... fanteziile ...durerile...placerile si viata lor. Nu-i poti uita cu totate ca ai vrea. nu-i poti acuza ca s-au nascut in afara timpului lor si nici nu-i poti ajuta sa-si gaseasca calea . Nu poti alerga dupa fiecare suflet pierdut . In totala opozitie cu parerea cuiva cineva m-a intrebat : "Daca stii atatea ...de ce nu faci nimic? de ce nu incerci sa preei controlul ? de ce ii lasi sa faca asta ? ii poti ajuta..."
Oricine poate face asta daca stie cum ... dar nu o va face pentru ca apoi simplu...nu mai e natural si apoi inventam complexul.
Asa e copii nu stim sa apreciem simplul si decidem sa-l definim. vor mai trece secole pana vom vedea cu ochii nostri timpul si ne vom intreba cu ce-am gresit... cu nimic.
N-am stiut sa gresim..iar asta e trist.


FIN