Algol

La inceput era intunericul....foarte intuneric....aproape luminos de intuneric .
Apoi a aparut un punct pe care savantii l-au numit "big bang"...; eu zic ca a aparut un om.
Un om in intuneric... avea maini, ochi, picioare, ficat, plaman dar ii era frig ... nu avea inima .
Apoi si-a imaginat o inima, iar inima a aparut...da...a aparut. Inima apare mereu atunci cand e intuneric si ti-e frig.
Dar inima durea asa ca omul a incercat sa deschida ochii in intuneric .
Nu mergea.
Era intuneric.
Atunci a inceput sa gandeasca in imagini... imagini colorate ... imagini vii...imagini moarte ... imagini albe.
Omul le vedea ca pe niste ecrane imense ce se doreau a fi o lume ....se invarteau .... se ciocneau pana se spargeau....se amestecau si se conectau formand un ecran mai mare.
Dupa, omul a vazut imaginile si a inceput sa creeze visele...asa a inceput sa viseze.
Visele se lipeau cu candoare de ecrane si ecranele de asemenea, alcatuind o unitate ...un ....ceva... mare.... complex ...dureros de luminos.
Omul a numit-o viata.
Viata a inghitea tot, ca un soare enorm.
Omul s-a speriat si a creat soarele ...dar ...era prea tarziu ... viata l-a inghitit iar omul a inceput sa traiasca .
A cautat timp indelungat sa dezlipeasca viata .... sa stii... cauta visele...
Nu poti sa dezlipesti muchiile daca nu le vezi, nu-i asa ?
Dar le-a gasit ...sau cel putin credea ca le-a gasit si din nou era prea tarziu; amagirile pe care le gasise nu erau vise, erau planuri; planuri de tot soiul ... planuri mari... mici ... frumoase ... oribile ... luminoase ... comfortabile .
Planurile ii promiteau ca va reusi, dar ele nu stiau ca el vroia sa se desprinda de viata... vroia la soare . viata nu l-a lasat ... planurile l-au chinuit ...si inima durea; dar lupta continua.
A cazut istovit...sfartecat de monstrii creeati de el si cu ochii la soare; ochii ce l-a inceput nu vedeau nimic acum doreau sa-i fure lumea pe care el o crease ... pe care el o indragise din dorinta inimii si a intunericului.
Soarele suferea, si viata suferea, pentru un Prometeu ingrijorat... ce banal ...absurd dar totusi irelevant.
Nu putea sa faca asta ... nu putea sa se lase sfasiat de el... de propria sa creatie ... asa ca omul s-a ridicat a inchis ochii si a smuls inima din piept.
Planurile s-au speriat .... viata s-a intunecat .... un orb fara inima ....
Muntii i-au dat trupul ...marile lacrimile si focul sufletul... un taifun ce stergea o viata si se ridica la soare .
Un soare ce plangea pentru o inima pierduta .
Brusc pentru el soarele era slab, prea slab pentru o putere asa mare iar ideea stergerii soarelui ii era imposibil de conceput...
Lumina calda a mangaiat usor pleoapele ferecate... omul a obosit...lupta nu-i mai hranea setea ...se prabusi de langa soare cu fata spre viata langa lucrul acela micut si inert ce odata obisnuia sa bata .
Creaturi infometate au inceput sa roiasca in jurul corpurilor impietrite.
Fricoase ...s-au repezit la prada ce-a mai usoara.... falci infometate si colti galbeni au zvarlit inima in mii de bucati spre niste burti lacome umflate de disperare.
Atat ramasese un om inconjurat de viata... mort si fara inima... o rugaciune spre un zeu surd si orb...
Un culoar se deschise ... un puls... si o mana calda ... un piept deschis... in tuneric... respiratie... rosu ... gri... respiratie...cald... o bataie...inca una .. un ochi patruns de lumina... gene .... alti ochi ...alta inima ...muschi contractati.... ochi mari ... ea ii daduse din inima ei ...
S-a ridicat ... a vazut grijile ce roiau in jurul ei ... nu erau atat de ingrozitoare .... el era acolo gata sa le infrunte.
Ea l-a privit in ochi si cu buze tremurande i-a soptit: " Mi-e frica..."
Liniste......
El ... doua cuvinte : " Te iubesc "
Si soarele a zambit.

Si parca...

Vad multe intrebari ce nu necesita raspuns... totul era alb ...eram acolo .
De ce te mai uiti in spate ?
Vezi tu ... viata e plina de tot soiul de intrebari si situatiii care par a nu avea nicio rezolvare .
Poate si maine e o zi .... si poate va rasari soarele sau va fi mai frig..... dar azi ?
Cum ramane cu azi ?
Vrei intotdeauna sa te minti cu viitorul ? intreaba-ma cum va fi !
Iar acum pun eu intrebarea : Chiar vrei sa afli ?
Primul raspuns la o intrebare de acest gen este instinctiv : DA
Cred ca ne-am convins cu totii ca nu e intotdeauna asa... ba uneori e mai bine sa ne creem singuri imaginea viitorului oferindu-ne o clipa de bucurie inainte de furtuna.
Am invatat asta pe branci si am renuntat sa o exploatez... am renuntat sa-mi las speranta in dureri false sau promisiuni si planuri impartite.
Stii? Cineva mi-a spus ca nimeni nu are probleme mai mari decat poate duce...si... cred ca avea dreptate .
Nu-ti pot spune sentimentul cand totul e perfect si brusc toata lumea se darama iar tu nu poti decat sa cazi in genunchi si sa aduni cioburile.
Ce faci atunci? renunti ? fugi ? te gandesti la ce-a fost ?
Nu cred
Nu s-a pierdut nimic din lume ci doar s-a daramat. Totul e la fel doar ca trebuie rearanjat, reconstruit, reinventat pus cap la cap .
E greu... sunt multe cioburi ... multe asemanatoare...placute mici.... placi prea grele de ridicat ... poate ca nu vei termina niciodata dar stii totodata ca e singurul lucru care ti-ar oferi garantia ca inca mai e lumea ta.
Atunci apare speranta. e la fel ca tine .... poate mai rau.....poate mai bine . Poate e mai fragila si lumea ei e mai mica ....mai sensibila.
Poate daca unesti cioburile celor doua lumi va iesi o lume mai mare si colorata.
Poate nu va fi perfecta dar o putem numi lumea "noastra".