Aburi

Cand vorbim de aburi ne gandim la o chestie volatila si care creaza in aer un anumit efect . magic putem spune sau chiar iluzoriu .
Mi-am pus de multe ori intrebarea: "unde-i adevarul?" sau "care-i realitatea?". e vorba de aceleasi intrebari pe care ti le-ai pus si tu , si le-a pus si el,vi le-ati pus si voi , si noi .
Tin minte ca inainte de bac am citit un text [pt examen] care culmina cu o sintagma : "... ale vanzatorilor de iluzii"
..OK...? si ce-i cu asta? ma ve-ti intreba.
Raspunsul dat pe atunci de un indrumator de-al meu in materie de limba si literatura romana mi-a raspuns ca acesti vanzatori reprezinta o gama diversa de oameni incepand de la haiosii nostri parlamentari , pana la inocentii si curvarii nostri scriitori.
Pentru bac este un raspuns logic argumentat si bine sustinut...te duce spre un 8...dar in viata nu te duce nici spre nota de trecere .
Prin ce ne vand parlamentarii si scriitorii iluzii? prin lumea care ne-o creeaza . prin traditionalul :"batut al campiilor"(apropo saracile campii sunt dupa parerea mea foarte napastuite de soarta ,de cand au intrat in gura poporului roman, de la shtefanica cel maricel incoace),prin minciuna si prin abureala.
Partea trista e ca vanzatorii de iluzii nu numai ca reprezinta o categorie sociala ci o intreaga specie care a cunoscut o degradare continua de la rampitec incoace
Societatea contemporana are o placere/dorinta/nevoie nesatioasa de a-si vinde iluziile cat mai scump pentru a masca realitatea dealtfel infloritoare si deseori chiar frumoasa
Nu-mi spune-ti ca n-ati observat "gagica" aia de silicon( in unele cazuri sosete sau bureti) sau mascuta ei faciala groasa de 3 metri confectionata la comanda din fond de ten .
Exact . te uiti la ea daca ai 5 kile de aur pe tine si asculti :.."de ce ma minti..." si spui pe un ton de porc in calduri " salut gajica ! ce face fata ca baiatu place la tine . Tipa zambeste foarte cool dar isi aminteste cu groaza cum a provocat un infarct ultimului ei prieten caree a vazut-o dimineatza nemachiata .
Nu inteleg de unde e placerea asta tampita de a ascunde lucruri absolut naturale carora tuturor ni se intampla .
De ce ar fi o tragedie cand apare un cos .frate > toata lumea are , a avut si va avea
COSURI de ce ttrebuie sa ne punem 500 de kile de fard k sa acoperi o bubitza?
Pentru ca ne e frica sa ne aratam fata , suntem frustrati de o imperfectiune iluzorie. cosurile date ca exemplu sunt o mica parte a acestor iluzii dar undfe stau adevaratele iluzii ale aceste-i lumi ?
Puteti sa ma contrazice-ti dar eu sunt de parere ca din sentimente. toti ne temem sa ne aratam gandurile . Ne tinem de ele atat de strans incat oferim solutii false unor probleme personale inexistente .
De ce vrem sa ne mintim ?De ce ne este frica ? Ce ascundem ? ce aratam ? cui aratam?oare mai recunoastem adevarul ?

In caz ca nu ati observat asta e un final din ala filozofic . Asta e .. voi avea si zile mai buna . pana atunci: drepti cu capul sus si pasul mare

Vid

e cam tarziu ....aham ... e foarte tarziu . e al naibii de tarziu si inca nu mi-e somn . si plictiseala ma impinge spre scris .
e cam tarziu ....aham ... e foarte tarziu . e al naibii de tarziu si inca nu mi-e somn. dar povestea aia pe care vrei s-o citesti ... tu ...

Da tu ....

ce zambesti ?

Nu ma crezi ca vorbesc cu tine ?

Cred ca asta e deja o problema de-a ta . eu macar am incercat sa comunic!

unde eeram?
aaaaaaaa la povestea aia siropoasa care deobicei apare pe un blog ... si in care toate tentativele artistice sunt izbite practic de un perete albastru

de ce albastru ?

habar n-am. pentru ca verde era la cumparaturi si roz bombom cu picatele zacea fara suflare in checul unui ou de portelan .

Da recunosc.. imi place albastru .. ma rog ... de la o vreme incoace mai accentuat . dar asta ma priveste pe mine .

Sa revenim la poveste :D

sincer nu o am

e cam tarziu ....aham ... e foarte tarziu . e al naibii de tarziu si inca nu mi-e somn. stau si ma gandesc .. de ce uneori ramanem fara povesti . unde s-a pierdut lumina unor vremuri pe care un pusti de 16 ani le considera nasoale

Trecand de la poanta cu oul de portelan care defapt era de sticla (dar checul nu s-a prins inca de faza ) sa zicem ca ne putem ocupa si de lucruri serioase cum ar fi problema pustiului .

unde sunt povestile ?

Sa ne inchipuim ca dragutzele de povesti au prins picioare si s-au deplasat intr-o
calatorie spre tarile povesticioase .

De ce ?

pentru ca noi nu le mai apreciem . consideram mai importante un chat pe mess si o injuratura bine plasata profului de mate care nu masoara mai mult de 1 metru lungime si latime , sau pur si simplu hai la nijte iarba verde k sa ne simtim sus pe varful marii.

cineva spunea : traim in secolul vitezei

bine frate inteleg . dar secolul asta cata benzina are ? si cu ce opreste viteza zborul gandului ?

sincer ..tu ...voi ...pustilor . cate povesti cu feti -frumosi ati inventat ?

exact raspunsul e ingrijorator pacat k nu avem pe taste simbolul 0 barat

Dar dincolo de excrementele mele morale incerc sa-mi dau seama unde-s povestile . de unde au venit . si unde sau dus de nu le mai gasim (ce libelula sunt...tocmai am spus mai sus unde!)

Revenind..e cam tarziu ....aham ... e foarte tarziu . e al naibii de tarziu si inca nu mi-e somn.. dar inca incerc sa-mi dau seama ce aveau batranii care spuneau povesti , ce ne lipseste noua ... si de unde putem lua

Singurul lucru care-mi vine in minte e glumita aia rasuflata din popor : nu vezi copacii din cauza padurii si viceversa .
asta e ! poate batranii vad padurea pentru ca ,mi-ai putea spune, ei au experienta , ca ei nu au atatea griji si ca ei au ce povesti

Posibil ca experienta ajuta dar inchipuie-ti ca si ei ink traiesc si se afla in continua degradare deci grijile si tumultul se exclud .
Noi de ce nu putem vedea padurea ? omul din anecdota de ce nu putea vedea padurea ?

Pai pentru ca nu stia ca e padure , nu stia ce trebuie sa vada ; poate ca era doar un palc de copci si in spatele lor la un kilometru se afla padure .

Dar daca statea pe burta cu ochii intredeschisi abiua zarind 2-3 tulpini de copaci ?

Stau si ma gandesc de ce nu ne ridicam ? de ce stam comozi in iarba parlindu-ne la soare(ca tot e o gaura in stratu le ozone) cand ne putem adaposti la umbra copacilor din padurea adormita (mai bine nu ca aia aveau spini , in fine ideea conteaza)

Daca esti realist si foarte sigur pe tine (vei zambi si te vei gandi :"asta-s eu ..!") imi vei spune k nu e timp si pentru buruienile mele filozofice , dar te intreb :
Oare chiar nu poti gasi timp pentru a calatori in singura lume ce-ti apartine? Nu poti gasi timp pentru a te lasa liber in IMAGINATIE?

e cam tarziu ....aham ... e foarte tarziu . e al naibii de tarziu si mi-e somn

Camasa teuita

"Vreau sa scrii pe blog despre ... tricou" mi-a raspuns arcuindu-si sprancenele sub care clipeau frenetic o pereche de gene ce acopereau ochii-i de-un albastru profund. 

"Un tricou ....? ce ar fi interesant la un tricou ? de ce as scrie despre un tricou cand nici macar un text normal nu pot redacta ...?"am intrebat-o cercetandu-i , centimetru cu centimetru, pielea fina a umarului usor dezgolit

"Exact ! de ce ai scrie ? ce-ti atrage atentia ? ce te inerveaza ?".... un suras inocent, si se indrepa spre geamul larg deschis inspirand aerul proaspat al primaverii.

N-am cautat intelesuri .. sau motive... doar am contemplat. Ce ma fermeca la tricoul ala ? ca era alb ? ca era subtire ? ca era larg ? 

Uneori cautam scheme atat de complicate pentru a ne raspunde unor intrebari inexistente .

Ce se poate scrie despre un tricou ? ca e un articol de vestimentatie ce se poarta vara si care substituie clasica camasa (englezii ii mai spun : T-shirt ) 

Deci poti da definitii ; poti scrie povestea unui tricoas care din fabrica a trecut prin mainile unori omusteni care l-au dus la un moment dat la un s-h, si care dupa ce a fost cumparat de cineva , a primit un tratament dur pe baza de clor ce i-a albit circuitele si a ajuns sa se frece de podele ca sa-si recupereze culoarea din obraji in mopul unei femei de servici .

Dar ...nu.... tricoul asta era special . O acoperea intr-un mod atat de fragil si de fin, incat iti dadea senzatia ca doreste sa  o dezmierde .

Atunci am inteles ca  nu lucrurile in sine au nevoie de poveste. Noi le dam intelesuri . Iimaginatia noastra le ofera o scala de valori dincolo de orice banalitate cotidiana .

Poti observa un tricou facut cu nasturi de diamante : il observi , spui wow ; iti dai seama apoi k nu-ti place culoarea , ca nu ti-l poti permite si ca are un fir de ata descusut .

In astfel de conditii ce pretentii poti avea de la un tricou mai ieftin ? Dar petru simplu fapt ca-i dezvelea coapsele pana la jumatate si pentru ca flutura acolo in lumina soarelui , acel tricou alb si larg starnea o paleta imensa de emotii si senzatii (teoretic) imposibil de descris .

In astfel de momente stai si te intrebi . iti trebuie oare mai mult decat ai ? de ce te complici sa complici simplitatea ? de ce realizezi abia dupa ce pierzi , ce ai avut ? de ce se uita unii dezamagiti in oglinda ? de ce te degradezi ca sa poti ajunge ca "ei" un paduche intre paduchi ?de ce nu te poti relaxa ? de ce fugi ? de cine fugi ? unde fugi ? de unde fugi ?de ce nu ai un scop ? cine esti tu sa contesti echivalenta dintre TRICOUL ALB  si "Carpe diem"?

priveste.....acolo pot fi minuni....

Imaginatia este regatul meu. Oare sunt si eu regatul imaginatiei? 

Uneori, am impresia ca ea ma conduce pe mine si nu eu pe ea . Mereu imi ofera tot felul de ganduri si imagini. In genere, insa, as putea oare exista asltfel decat imaginandu-ma pe mine insumi ? Fiindca orice gandesc, totul se compune din gandurile mele. Asadar, daca eu insumi sunt alcatuit din propria imaginatie,ce sa mai vorbim de lucruri si intamplari, de restul lumii... Asa-i, eu sunt numai imaginatia mea , cu atat mai mult lumea intreaga....